In mainile noastre se afla multa energie?
Simbolistica mâinilor ne ajută să înțelegem gesturile profunde. Am fost creați cu două mâini, ceea ce ne duce cu gândul la numerologie, la cifra doi, ceea ce semnifică dualismul, adică, echilibru, alegere, contrast.
Mâna, un simbol spiritual
Mâna dreaptă este un simbol solar, iar cea stângă este unul lunar. Mâna dreaptă reprezintă hotărârea, compasiunea, logica, iar cea stângă reprezintă pasivitatea, dreptatea, emoția. Mâna dreaptă reprezintă conștiința, iar cea stângă reprezintă inconștientul.
În cultura asiatică, mâna stângă reprezintă un simbol al energiei YIN, în timp ce mâna dreaptă reprezintă energia YANG. Mâinile împreunate reprezintă prietenia, loialitatea. Mâinile ascunse reprezintă umilință și respect.
Asiaticii dăruiesc lucruri numai cu mâna dreaptă și primesc la rându-le alte lucruri numai cu mâna stângă. În Budhism și Hinduism, pozițiile mâinilor poartă numele de mudre, cu ajutorul cărora se transmit gândurile, sentimentele, puterile divine. Mâna este considerată cel mai puternic canal de energie. Celții considerau că mâna face legătura între om și divinitate.
Gestica mâinii este considerată un element cheie în transmiterea unui mesaj. Ele exprimă intențiile și personalitatea unei persoane. Mâna ne ajută să scriem, să creăm, să ne conectăm la alte persoane.
Fiecare deget, o putere
Se spune că starea de spirit se schimbă, atunci când ești într-o stare de relaxare și apeși buricele degetelor, împreunând mâinile.
În chiromanție, degetul mare reprezintă puterea creierului, capacitatea de a te mobiliza, orienta și acționa. Degetul mare reprezintă voința. Forma și lungimea degetelor sunt o modalitate de a cunoaște temperamentul și personalitatea unei persoane.
Un specialist în chiromanție poate schița un portret psihologic al persoanei în cauză. Degetul mare stochează cea mai mare informație despre un individ. Nou-născuții, pentru că nu au încă dezvoltată voința, țin degetul mare ascuns în pumn. Oamenii care sunt în agonie țin degetul mare ascuns printre celelalte.
Dacă degetul mare este lung, acest fapt indică o persoană independentă, cu o voință puternică, cu o mare putere de control, cu un nivel energetic înalt. Cu cât acest deget este mai lung, cu atât persoana este mai loială, mai statornică, mai fidelă. Totodată, persoana este dominatoare și are tendința de a-i controla pe cei din jur.
Dacă degetul mare este mai scurt, persoana este influențabilă, emoțională, lipsită de spontaneitate. Degetul mare este numit și degetul lui Venus și este alcătuit din trei părți. Prima parte reprezintă vitalitatea, cea de a doua reprezintă rațiunea, iar cea de a treia reprezintă afecțiunea. Dacă primele două părți sunt egale, persoana este echilibrată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu