loading...

Unele numere emana energii negative


Unele numere emana energii negative

Numerologia este știința care se ocupă cu studiul și interpretarea numerelor. Fiecare cultură a dezvoltat, de-a lungul timpului, fobii pentru anumite numere. Acestea sunt fie ocolite sau chiar plasate în sfera fatidicului, morit pentru care oamenii le consideră ghinioniste sau purtătoare de energii negative.
Cifra 4 ocolită de chinezi

De cele mai multe ori, superstițiile din spatele numerelor au la bază povești sau legături stranii. Unul dintre cel mai bun exemplu este cifra 4 în cultura chinezească. În mandarină, cifra 4 se pronunță „si”, dar de asemenea și cuvântul moarte are aceeași pronunți, cu o altă intonație.

Pornind de la acest aspect, tradiția chinezească a asociat numărul 4 cu moartea. Sensul negativ sau fatidic al lui 4 s-a născut în urma unei legături destul de simple, cel puțin la prima vedere. Frica de acest număr este una nejustificată, din punctul nostru de vedere, dar în prezent în China există blocuri care nu au etajul patru și nici apartamente cu același număr.

Mai mult, au existat speculații conform cărora China nu a candidat la organizarea Jocurilor Olimpice din 2004 din cauza aversiunii chinezilor pentru cifra 4.
39 este numărul fatidic pentru afgani

Nu se poate spune cu exactitate motivul pentru care numărul 39 a fost asociat în Afganistan cu crima, prostituția și traficul de carne vie. Din acest motiv, afganii se feresc de 39 mai rău decât de moarte și nimeni nu dorește să aibă de-a face cu acest număr blestemat.

Cei care suferă cel mai mult sunt proprietarii de mașini ale căror plăcuțe de înmatriculare conțin infama cifră 39. Aceștia sunt adesea ținta oprobiului public și sunt hărțuiți în trafic de alți șoferi.

Lucrurile au mers atât de departe încât oamenii dau mită pentru a nu primi plăcuțe de înmatriculare care conțin cifra 39.
Americanii și numărul 13

În cultura de peste ocean, numărul 13 este unul blestemat și fatidic. În Statele Unite ale Americii, nimeni nu vrea să locuiască la numărul 13 sau la etajul 13. Ei consideră că este un număr care aduce ghinion și de cele mai multe ori este asociat cu moartea.
26 și superstițiile indienilor

Este adevărat că atunci când analizăm numerele ajungem să creăm anumite legături între ele. Probabil că așa au făcut și indienii, care se feresc de numărul 26. În consideră numărul dezastrelor naturale, un număr fatidic, care atrage energii negative și produce numai nenorociri.
666 sau cifra diavolului

De-a lungul timpului, s-au scris numeroase lucrări religioase, în care a fost dezbătută problema numărului 666. Acesta este considerat numărul satanei. În primul rând, numărul 666 este compus prin repetarea cifrei 6 de 3 ori. Cu toate acestea, în Biblie, cifra 6 este atribuită divinității.

Cu toate acestea, atunci când cifra 6 este așezată una lângă alta de trei ori, devine un număr malefic. 6 este văzut drept un număr cu ghinion încă din superstiile romane. Era considerată în special de rău augur cea de-a şasea zi a celei de-a şasea luni a anului. Pe de altă parte, unii pretindeau că 6 este o cifră perfectă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pages (31)Previous 123456789 Next